Apel 131.B pentru sprijinul IMM-urilor

Un nou apel, dedicat IMM-urilor, este pregătit pentru a fi lansat de Agenția de Dezvoltare Nord – Vest, sub titlul „Creșterea competitivității IMM-urilor din Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest„.

Vor fi finanțate în principal următoarele tipuri de activități:

• Investiții în spații de producție/prestare a serviciilor, achiziția de utilaje, echipamente și tehnologii inovative în vederea îmbunătățirii capacităților tehnice ale IMM-urilor active;
• Investiții în tehnici avansate de producție (active corporale și necorporale) în legătură cu modernizarea industrială pentru sectoarele de specializare inteligentă;
• Achiziționarea de brevete, licențe, valorificarea rezultatelor cercetării.

Valoare finanțării: 200.000 – 1.500.000 EURO / beneficiar.

Procentul de cofinanțare: 30,40 sau 50% în funcție de beneficiar și județul în care este înregistrat.

Data preconizată pentru lansare: 18 septembrie 2023

O alternativă propusă pentru regionalizare …

Desigur, regionalizarea este subiectul care polarizează cel mai mult atenția în acest an de grație 2013. Subiectul este atât de disputat încât constat că și unele manifestări publice sau culturale (care în ceilalți ani treceau neobservate), sunt analizate acum și din perspectiva regionalizării…

Politiceni, oameni de știință, societatea civilă au propus și susținut variante cu 8, 9 sau mai multe regiuni. Fiecare variantă încearcă să convingă prin explicații mai mult sau mai puțin justificate. În acest context, după o mai veche discuție cu un amic al meu, vreau să propun și eu o variantă. Mi-ar face plăcere să fie luată în seamă ca ipoteză de lucru. Dacă propunerea ar fi o variantă propusă la referndum sunt sigur că ar avea multe șanse de câștig.

Propunerea mea constă în a aborda regionalizarea în două etape. Pentru prima etapă propun definirea a trei regiuni și după 15-20 de ani de funcționare, fiecare regiune să decidă dacă și în câte subregiuni se se împartă, dacă acest lucru se mai consideră necesar. Cele trei regiuni, pe care le propun în prima etapă a descenttralizării, sunt: Transilvania, cu reședința la Alba Iulia, Muntenia cu reședința la Curtea de Argeș și Moldova cu reședința la Suceava.

Acest mod de descentralizare elimină disputele interminabile referitoare la care oraș va fi „capitala” regiunii. În acest mod se rezolvă și influența polului de presiune care-l constituie Municipiul București și care complică foarte mult calculele pentru regiunile din sud, care fără voia lor sunt puternic dependente de influența Capitalei. După cei 15-20 de ani de descentralizare influența Capitalei s-ar reduce, apărând alte fluxuri de circulație și de mișcare a bunurilor și persoanelor.

Propunerea pe care o formulez are argumente istorice evidente, bine înrădăcinate în mentalul colectiv al românilor. Dacă constituim doar trei regiuni se poate pune la punct mai rapid cadrul descentralizării, nu mai facem 8,9 sau 10 ”baroni locali” și realizăm descentralizarea cu costuri minime. Trecerea ulterioară la regiuni mai mici s-ar realiza mai ușor și ar exista posibilitatea corectării greșelilor care s-ar face în această primă etapă de descentralizare. Această primă etapă de descentralizare propusă rezolvă în mod favorabil, pentru toți actorii implicați, sensibila problemă  a regiunilor constituite pe criterii etnice.

Propunerea pe care o formulez ar elimina și o anomalie care se conturează la referendumul din toamna acestui an sau din primăvara anului 2014, aceea de a fi „consultați” ardelenii cum ar fi mai bine să se organizeze moldovenii și viceversa. Votul liber este atributul unei democrații însă în problema regionalizării consider că fiecare trebuie să voteze pentru el, nu pentru ceilalți.

O altă propunere pe care o fac este ca cel ales să conducă regiunea să fie desemnat prin vot diirect de întreaga populație din regiune și să fie numit Voievod. Cel care reprezintă guvernul la nivel de regiune să fie niumit de Primul Ministru și să fie numit Guvernator. Noțiunile existente la nivel de județ să se păstreze, respectiv Președinte și Prefect. Așa populația ar face distinție clară între structurile regionale (cele care vin cu terminologie nouă) și structurile actuale județene, care și-ar păstra terminologia.

Mai important decât terminologia este însă gradul de descentralizare vizat. Pentru acele competențe care vor fi transferate la nivel regional, Guvernul ar trebuie să ia măsuri imediate de reducere substanțială a aparatului de lucru pentru ministrerului respectiv. Cu cât vor rămânea mai mulți oameni în ministrere, cu atât de mult descentralizarea va fi compromisă. Cu cât se va reduce numărul de funcționari în ministerele care vor face obiectul descentralizării cu atât mai repede descentralizarea va deveni efectivă.

Cred cu tărie că o descentralizare în două etape ar fi avantajoasă, promovând spiritul de competiție între cele trei regiuni și totodată declanșând schimbarea de mentalitate necesară a trece de la un sistem supercentralizat la nivel național la un sistem modern, de tip regional. Prima etapă a descentralizarii ne-ar ajuta mai ușor a înțelege faptul că aducem decizia mai aproape de noi trebuie să ne facă mai responsabili. Intervalul de 15-20 de ani ne-ar permite să analizăm și să pregătim corespunzător descentralizarea și regionalizarea necesară în noul context european care se va contura în următoarea perioadă de timp.

Cetăţeanul versus SISTEME?

Omenirea, de-a lungul evoluţiei, a inventat instituţii, sisteme şi proceduri care să ajute cetăţeanul. Constatăm în timp, că aşa au luat fiinţă şi s-au dezvoltat: sistemul sanitar, sistemul de pensii, sistemul educaţional, sistemul de apărare şi altele asemena lor.  Iar azi avem din ce în ce mai mult senzaţia că toate aceste mecanisme s-au întors împotriva noastră. Dacă analizăm atent constatăm cu stupoare că funcţia principală pentru care a fost creat un sistem, este diluată, undeva aproape inexistentă. Bolnavii nu ajung toţi la medic … Învăţământul de stat este dublat de cel privat. Apărarea nu mai este una naţională, ci una continentală. Vedem cum sitemele au ajuns să fie stufoase, uneori sunt mai importante procedurile, excepţiile şi detaliile, uitând parcă raţiunea principală pentru care au fost create. În dilema fundamentală: „cine este mai important, cetăţeanul sau sistemul?”, ai senzaţia uneori că nimeni nu mai vede cauza cetăţeanului, comparativ cu sistemul… Sistemul a devenit mai important decât cetăţeanul, sustenabilitatea sistemului ducând inclusiv la limitarea unor libertăţi fundamentale ale cetăţeanului (ex. de a fi informat cum se cheltuie banii lui care ajung la sisteme sub formă de taxe sau impozite, dreptul de a-şi exprima părerea asupra viabilităţii unor sisteme şi de a face propuneri de impunătăţire etc.)

Ne plătim sau ne recuperăm taxele plătite la fisc în baza unor proceduri. Suntem acceptaţi sau neacceptaţi la serviciile medicale de urgenţă în baza unor proceduri. Finalizăm sau nu o instituţie de învăţământ în baza unor proceduri. Şi uneori constatăm, cu regret, că suntem sclavii procedurilor şi sistemelor. Ceea ce a fost conceput iniţial pentru a ajuta şi proteja cetăţeanul, ajunge acum, de multe ori, să se întoarcă nedrept împotriva lui.

Vă voi prezenta ultima exemplificare şi cea mai edificatoare, care m-a determinat să scriu acest articol. Am creat Parlamentul ca instituţie legislativă şi prin modul în care se alege, din patru în patru ani, considerăm că este cel mai reprezentativ mod democratic. Dacă mergem puţin, în istorie, constatăm că în urma primelor alegeri parlamentare de după 1989, cele din 20 mai 1990, au intrat în Parlament (pentru prima legislatură 1990 – 1992) un număr de 486 de parlamentari, dintre care 380 deputaţi şi 106 senatori. Acum, după 22 de ani,  numărul cetăţenilor din România a scăzut de la 22,4 milioane în anul 1990 la 19,0 milioane în anul 2012. Cu toate acestea, numărul parlamentarilor creşte de la 486 la 588. Bineînţeles, totul „în slujba şi spre binele democraţiei”… Constatăm din nou că sistemul devine mai important decât cetăţenii, cetăţeni în sprijinul cărora a fost construit sistemul.

Este oare justificată o asemenea desfăşurare de resurse umane şi financiare în actualul context socio-economic al României? Avem garanţia faptului că un număr sporit de parlamentari ne va aduce mai repede creşterea nivelului de trai dorit de atâtea luni care au trecut de la izbucnirea crizei? Sincer, nu am aceste certitudini. Precum, la fel de sincer, mi-aş dori ca cetăţeanul să redevină pe primul loc, nu sistemele care au fost făcute să fie în slujba lor.

Aşa văd eu derularea viitoarelor fonduri europene

Modul în care reuşim să utilizăm fondurile europene este dependent de mai mulţi factori.  Pe baza experienţei dobândite în ultimii 5 ani, doresc să fac unele propuneri de îmbunătăţire pentru următorul cadru de programare 2013 – 2020. Azi aş dori să abordez domeniul care se numeşte capacitate instituţională. Aici lucrurile sunt relativ simple şi o să spuneţi că nu există prea multe de îmbunătăţit… Şi touşi, îndrăznesc să fac următoarele propuneri:

1. Autorităţile de Management (AM) care deservesc programele sectoriale sau regionale să fie grupate într-un singur minister, sub o comandă unică, astfel încât modul de lucru  să fie cât mai unitar structurat. În acest mod ministerul respectiv poate spune că răspunde şi coordonează  modul de implementare a instrumentelor financiare în România. În actuala formă, în care avem AM distribuite la diverse ministere, constatăm că ministrul Leonard Orban conduce o maşină la care nu are decât volanul. Celelalte elemente: motorul, cutia de viteză şi pedalele se află în altă parte. Desigur, există riscul să concentrăm prea multă putere în mâna unuei singure persoane, însă eu cred că Autoritatea de Coordonare a Instrumentelor Structurale poate reglementa această problemă. În definitiv o altă persoană, Ministrul de Finanţe, gestionează sume de zeci de ori mai mari decât Ministrul Afacerilor Europene (sau cum se va numi el în viitor).

2. Principala modificare pe care o propun se referă la modul de organizare a Organismelor Intermediare (OI). Propun ca OI să fie organizate la nivel judeţean, adică un OI în fiecare judeţ, care să deservească toate programele sectoriale sau regionale. Fac această propunere bazându-mă pe următoarele considerente:

a. Solicitantul (public sau privat) care doreşte să depună o cerere de finanţare, indiferent pe care program sau axă, se adresează la OI judeţean şi ştie că acolo găseşte pe cineva (competent şi interesat) care-l poate îndruma şi coordona de la început până la finalul derularii unui proiect. În acest mod solicitantul nu are de făcut drumuri costisitoare la regiune sau în capitală în funcţie de program. Totodată se asigură beneficiarilor un tratament egal pe tot cuprinsul ţării. Promovarea fondurilor se face în această variantă într-o formă relativ uşoară, astfel încât oricine vrea să se informeze sau să depună o Cerere de Finanţare este direcţionat într-un singur loc, la OI judeţean;

b. Persoanele din OI vor fi specialiştii cei mai buni pe domeniile lor specifice. Structura organizatorică va fi stabilită în principal de ministerul de resort, cel care va coordona AM şi OI.  Pentru stabilirea/nominalizarea personalului din structurile OI vor fi implicate: ONG-uri, autorităţi locale şi ministerul de resort. Plata va fi făcută într-un sistem mixt local (din fondurile consiliilor judeţene/primării)  şi naţional (din secţiunea de asistenţă tehnică), pe bază de performanţă. Criteriile de performanţă vor fi numărul de proiecte depuse, sumele atrase etc.

c. În acest mod de organizare OI-urile ar intra în competiţie directă, ar fi controlabile atât local cât şi la nivel naţional. Fiecare OI va prezenta public Rapoartul anuale de activitate la nivel local. După prezentarea locală reportul va fi transmis şi la ministerul de resort. În funcţie de aceste rapoarte se vor putea face corecţiile necesare în modul de organizare şi funcţionare, atât de către minister cât şi de către actorii locali decidenţi.

d. Serviciile principale pe care urmează să le presteze OI ar fi: promovarea programelor de finanţare la grupurile ţintă, verificarea preliminară a cererilor din punct de vedere administrativ, asistenţă pentru întocmirea Cererilor de Finanţare şi a documentelor de rambursare, monitorizarea implementării proiectelor, dialogul cu autorităţile locale şi centrale). Interesul fiecărui OI este să ajute şi să corecteze lucrurile cît mai repede, astfel încât la nivelul AM-urilor verificările să se facă cât mai uşor şi mai eficient. În această variantă OI reprezintă interfaţa în ambele sensuri între beneficiar şi AM, fiecare jucându-şi rolul în cel mai competent mod, uşurând atât munca beneficarului cât şi a AM.
Pentru unele servicii, care pot fi presrtate de terţi, OI poate subcontracta servicii externe în anumite perioade încărcate de activitate.

Nu am stat să rafinez foarte mult ideea. O consider bună şi de aceea am vrut să o aduc la cunoştinţa celor implicaţi în domeniu. Am publicat-o ca să primesc observaţiile celor interesaţi/vizaţi şi pe baza lor să-mi îmbunatăţesc propunerea. Aşa că aştept cu interes comentariile şi propunerile voastre.

Mai am două întrebări de final: Credeţi în utilitatea acestei propuneri (chiar într-o formă îmbunătăţită)? Unde consideraţi că ar fi bine să înaintez această propunere, ca ea să fie considerată o alternativă la actuala schemă organizatorică?

Mircea CIOCIAN

Ce doresc eu de la noile Fonduri Structurale?

Am intrat în etapa de pregatire şi negociere a noului pachet de fonduri structurale ce va fi utilizat în periada de programare 2014 – 2020. Avem câţiva ani în care ne-am straduit, după ştiinţa şi puterile noastre, să atragem fondurile puse la dispoziţia României de Uniunea Europeană.  Avem o minimă experienţă care ne face să privim mai încrezători următoarea perioadă de programare. Am văzut lucruri bune (PNDR) şi am trecut prin lecţii mai puţin plăcute (POR şi POS DRU), însă am avut de învăţat şi asta mi se pare cel mai important lucru.

Fiind în perioadă de pregătire a următoarelor instrumente structurale, vreau să formulez şi eu trei propuneri de îmbunătăţire a cadrului instituţional viitor de aplicare. Nu spun că acestea rezolvă întreaga problematică a fondurilor structurale. Nu spun că altele nu mai pot fi formulate. Sunt însă trei propuneri pe care eu personal le găsesc normale şi mi-ar plăcea să le văd implementate în următoarea perioadă de programare 2014 – 2020.

1. Programul Operaţional Regional (POR) să fie întocmit de fiecare regiune de dezvoltare, adaptat la condiţiile specifice ale regiunii. În perioada de programare 2007 – 2013 am avut acelaşi document la nivelul celor 8 regiuni de dezvoltare. Practic avem 8 regiuni diferite dar cu acelaşi document programatic. Cred că sunteţi de acord cu mine că interesele şi priorităţile de dezvoltare a unei regiuni depind de foarte mulţi factori şi este normal ca fiecare regiune să-şi decidă într-un proces consultativ propria strategie de dezvoltare. Regiunea dunăreană de Sud-Est are un specific, regiunea centrală altul şi aşa mai departe. Această propunere cred că este cel mai uţor de implementat.

2. Să fie gândit, documentat şi negociat distinct un Program Operaţional Sectorial pentru Cultură. România este o ţară care se poate mândri la acest capitol cu multe realizări, locuri şi personalităţi care nu pot fi valorificate aşa cum se cuvine. Nu avem fonduri suficiente pentru cercetarea şi renovarea vestigiilor istorice, nu avem fonduri pentru muzee şi case memoriale, nu avem fonduri pentru repararea şi redarea în circuitul public a multor colecţii şi obiecte de patrimoniu. Nu pot fi puse în valoare castre, castele şi vechi clădiri care au însemnat ceva pentru istoria acestor locuri. Existând un POS Cultură cu mai multe axe prioritare bine gândite, aceste lucruri ar fi posibile. În felul acesta ar fi degrevat şi bugetul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional şi ar putea fi gândite proiecte istorice şi culturale de amploare. Finanţările pe care le oferă azi Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional sunt bune, însă ele nu acoperă decât intervenţii punctuale, de mică anvergură, avînd în vedere bugetul mic care poate fi alocat pe proiect.

3. Ultima propunere se referă la cadrul instituţional de implemetare. Peronal consider că este util să existe un minister specializat pentru fonduri europene şi toate Autorităţile de Management să fie integrate în acest minister, nu dispersate în diverse ministere ca în momentul de faţă.În perioada unui exerciţiu de programare structura şi conducerea ministerului ar fi de dorit să fie stabilă. Ministerul ar fi organismul principal în care s-ar întocmi toate documentele programatice în baza cărora s-ar face negocierile cu Uniunea Europeană. Agendele de lucru ar putea fi armonizate mai uşor şi totodată s-ar face o politică articulată la nivel naţional pe toate programele operaţionale. Autorităţile de Managemet ar fi responsabile cu aprobarea proiectelor,  finanţarea şi monitorizarea acestora. Marea modificare pe care o propun se extinde însă la Organismele Intermediare. Eu aş vedea un singur Organism Intermediar (OI) organizat la nivelul fiecărui judeţ. Acest OI urmând să deservească toate programele operaţionale. Solicitanţii ar avea posibiltatea să se adreseze mult mai uşor unei singure entităţi care să se ocupe de fonduri europene decât să caute în 5 sau 7 locuri diferite actualele  organisme intermediare… Viitoarele OI ar fi eminamente private, un consorţiu de organisme format din SRL-uri şi ONG-uri, care să fie finanţate în funcţie de performanţă, adică de numărul de proiecte promovate, finanţate şi finalizate. Aceste OI-uri ar urma să fie selectate de Minister, în baza ofertelor întocmite şi a indicatorilor de performanţă propuşi. OI-urile vor avea astfel interesul să aibă o comunicare cât mai bună cu oamenii, să poată promova cât mai multe proiecte,  la fel cum vor avea interesul să furnizeze documente la cel mai profesional mod spre Autorităţile de Management, să poată implementa uşor cât mai multe proiecte. Revenind la beneficiar, acesta are de discutat şi de schimbat hârtii doar cu OI de la nivel de judeţ, apropiid comunicarea de cetăţean sau de firma locală ce solicită finanţare. Atunci când vom avea în competiţie directă 41 de OI private vom discuta în România de alte rate de absorţie a fondurilor structurale alocate de Uniunea Europeană.

Despre căutări …

Suntem uneori puşi în situaţia de a căuta. Nu este ceva nemaipomenit. Pentru mulţi a devenit  o activitate de rutină. Ne-am obişnuit să facem asta. Este în reflexul nostru ca zilnic să căutăm ceva. De la lucruri banale ajungând la cele mai sofisticate. Şi aici mă refer la acele aspecte reale, adică chestiuni care ştim că există. Nu fac referire la concepte ideatice de genul „nemurirea sufletului”…

Resortul intern care ne îndeamnă la căutări diferă mult de la om la om. Cutăm uneori un meseriaş care să ne repare nu ştiu ce obiect la care nu vrem să renunţăm, căutăm deseori medici care să ne rezolve problemele de sănătate amînate de la un an la altul, căutăm cea mai bună ofertă din oraş pentru a cumpăra o veioză, căutăm un anume avocat care să ne ajute să rezolvăm chestiuni de proprietate lăsate nelămurite de pe vremea bunicilor,  căutăm cea mai bună educatoare pentru băiatul sau nepotul care anul viitor începe şcoala, căutăm un vechi preten de armată de care ne-am adus aminte tocmai zilele trecute… căutăm, căutăm, căutăm.

Fiind în epoca internetului, de cele mai multe ori începem a căuta navigând direct pe marea reţea a lumii. Au cam trecut vremurile acelea în care atunci când voiam să căutăm ceva începeam prin a întreba în stânga şi în dreapta printre cunoscuţi. Azi ne-am modernizat, spunem că suntem mai eficienţi. Universul informatic este aliatul nostru. Desigur, de cele mai multe ori, este resursa cea mai la îndemână pe care o avem. Dar nu singura!. Traiesc senzaţii ciudate induse de această informatizare globală. Personal consider că exact farmecul căutării şi al comunicării este substituit de cele mai multe ori de internet. Poţi găsi o informaţie în reţea dar ea este goală, este stearpă. Pentru mine, faptul că aflu tone întregi de tabele şi sute de fotografii despre o persoană, nu mă satisface. Plăcerea de a mă vedea cu cel pe care-l caut şi de a discuta faţă în faţă nu este suplinită de toată tehnologia existentă sau viitoare. Nu vreau să par un inamic al internetului. Îl utilizez şi eu. Cu avantajele şi limitările de care suferă… (chiar acest articol nu ajungea la cititori fără ajutorul internetului insă mi-ar fi făcut o plăcere deosebită să le pot comunica direct semenilor mei aceste idei).

Tehnologia informatică utilizată de multe ori ca o formă comodă de căutare, de comunicare, este ea în sine o barieră greu de acceptat.  De câte ori aţi simţit cu oarecare repulsie sentimentul ciudat al gesturilor artificiale: SMS-uri de sărbători primite şi retransmise în toate direcţiile şi pe toate listele sau un amic care de la un calculator de undeva încearcă să-ţi explice problemele lui iar tu-l laşi în bară (taskbar), discuţi pe mobil câteva minute şi apoi te reîntorci la amicul tău cu exprimări de genul  “nasol” sau “cum,  numai ţie ţi se întâmplă astea?“ sau şi mai sec “da, te înţeleg…” ?

Sincer, mi-e dor de lumea şi timpul în care să ne putem căuta direct nu pe canale virtuale. Mi-e dor de o discuţie faţă în faţă decât de nenumărate mail-uri primite. Mi-e dor de o felicitare tradiţională, venită cu poştaşul dcât de lista întreagă de SMS-uri care-mi umple căsuţa telefonului.

Şi pentru că la început vorbeam de căutare închei spunând că-mi doresc, atât mine cât şi celorlaţi semeni ai mei, ca orice căutare să nu se oprească la niveulul tastaturii. Dacă în final  vom ajunge la persoane şi vom reuşi să ne privim direct, ochi în ochi, lumea sigur va fi mai bună …

Am revenit după o pauză de un an de zile …

Au trecut deja două zile de la hotarul cel mare, catalogat ca “anul vechi” și “anul nou”. Ne-am felicitat, ne-am urat lucruri frumoase şi iată că de azi intrăm în ceea ce înseamnă curgerea normală a zilelor din noul an.

Cei mai sensibili au trecut pragul dintre ani ca pe o frontieră, îngropând trecutul şi deschizînd larg braţele promisiunilor. Cei mai pragmatici au trecut în noul an ca prin o banală poartă, oricum 2012 a venit, cu sau fară voia lor…

Pentru mine trecerea în noul an înseamnă o nouă listă de dorinţe şi de speranţe. Despre acestea însă vom vorbi la timpul lor. Ceea ce vreau să marchez azi este că odata cu noul an revin la a scrie articole pe acest blog al meu. În decembrie 2010, când am postat ultimul articol din acel an, aveam 970 de vizitatori… Acum după un an întreg de pauză, contorul meu înregistrează 1510 de cititori. Am trecut aceste cifre ca simple repere statistice. Începutul şi sfârşitul unui an este o ocazie bună pentru stastistici, bilanţuri sau fixarea de obiective. Desigur, ca orice persoană mi-am fixat şi eu pentru acest an câteva obiective. Însă referitor la blog nu mi-am propus absolut nimic. Am să scriu doar atunci când voi simţi nevoia să scriu ceva.

Şi anul acesta va avea evenimentele lui, unele fericite altele mai triste, în ciuda dorințelor și a urărilor primite. Vor fi chestiuni frumoase care vom încerca să le păstram în memoria noastră dar fel vor fi unele de care nu vom mai vrea să ne aducem aminte şi pe care am dori să le uităm cât mai repede. Dar dacă nu este așa de important ceea ce ni se întâmplă, pe cât este de importantă atitudinea noastră la ceea ce ni se întâmplă, atunci cu ce noutăți ne mai poate surprinde anul cel nou?

Viitorul este tărâmul emigrantului. Pe când începi să te acomodezi cu el eşti nevoit să treci o nouă graniță. Suntem veşnic emigranți prin timp, trecem de la un an la altul pe când noi suntem tot mai vechi și mai obosiți de călătorie. Iar aceste treceri succesive de ganiţe temporare le numim în mod frumos experienţe şi comfundăm reînoirea anilor cu nevoia noastră de reînoire. Ne vine greu să realizăm că atât timpul cât şi noi avem trecerea noastră, pe care uneori o mai sacadăm cu bariere imaginare ca să nu ne plictisim.

Trebuie să recunoaştem că suntem subiectivi şi că subiectiv interpretăm toate lucrurile.  Anul nou poate fi atât de bun pe cât de buni putem fi noi înșine în toate demersurile noastre …

Să avem parte de un An Nou, aşa cum ni-l dorim fiecare !

Gânduri la început de Decembrie

Peste cateva zile intrăm în luna Decembrie. Ne pregătim de evenimentele specifice finalului de an: sărbătoarea lui Moş Nicolae, tăiatul porcului, sărbătoarea Crăciunului, Revelionul, două sărbatori naţionale (în 1 şi 22), radiografia anului 2010, planuri pentru 2011… deci o lună plină.
Va fi un an în care probabil mulţi dintre noi nu o să-şi poată permite sărbătorile „de altă dată…” pe diverse considerente. Nu mă refer aici la epoca comunistă ci la perioada mult mai apropiată de anul de graţie 2010. Ce putem acum să facem? Ştim de la cronicar că „oamenii trăiesc sub vremuri” şi acum vremurile sunt grele. Probabil cadourile din acest an vor fi mai mici sau mai puţine. Probabil vor fi mai mulţi copii sau chiar oameni care vor cere. Probabil sentimentul de neputinţă va fi incercat de mai multă lume. Şi de cei care cer şi de cei care dau. Avem însă şi o perspectivă mai pozitivă. Sunt sigur că toată aceasta stare o să ne ajute să recâştigăm vechiul spirit al Crăciunului, acela de a fi împreună cu cei apropiaţi şi de a ne bucura de naşterea Mântuitorului. Iar faptul de a fi efectiv şi afectiv lângă cei dragi este un gest care-l putem oferi fiecare. Să-l facem cu sinceritate şi cu pioşenie. Să-l facem cu acele sentimente pe care le-am încerca dacă acestea ar fi ultimele sărbători…
Iar când timpul ne permite să ne facem radiografia realizărilor din acest an şi să ne fixăm reperele pentru anul 2011. Bine ar fi să le scriem undeva. Aceasta cel puţin din două considerente: unul scrisul te disciplinează şi doi hîrtia are memoria ei şi redă fidel cuvintele consemnate cândva. Faptul că ne aşternem visele, năzuinţele pe hârtie poate deveni o practică bună. Asta ne ajută ca în Decembrie 2011 să ne vizualizăm mai uşor obiectivele propuse la finele anului 2010. Să ne comparăm dorinţele exprimate şi realizările. Şi atunci darea de seamă, de la final de an, devine ceva mai obiectivă şi mai persoanlă.
Să aveţi parte un Decembrie luminos şi frumos, alături de cei dragi şi în suflet să purtaţi vise mari.

TAURS – concurs de tranzacţionare acţiuni

Luni, 15 noiembrie 2010, pe pagina de web a organizatorului TAURS începe un concurs de tranzacţionare a acţiunilor cotate laBursa de Valori Bucureşti  (BVB). Durata concursului este 15 Noiembrie – 17 Decembrie. Sunt puse în joc şi câteva premii. Personal, cred însă că nu premiile sunt cele importante în acest demers cât spiritul de competiţie şi de interacţiune între concurenţi.

Este unul printre puţinele concursuri de bursărie (de care am aflat eu) organizate în acest an. Din acest punct de vedere este de apreciat iniţiativa TAURS. Ceea ce nu-mi place este regulamentul cam stufos, care este clar construit pe ideea de a promova TAURS. Încercând să colecteze cât mai mulţi concurenţi se complică modul de calcul a punctelor venite din activitatea proprie şi din aportul „reţelei”. Mai sunt deranjante restricţiile impuse pentru titlurile tranzacţionate care se iau in calculul pentru concurs. Oricum, cu toate bunele şi relele lui este un concurs de apreciat, care promovează tranzacţionarea acţiunilor în România.

Le urez tuturor participanţilor SUCCES !

EVOLVE – un nou model de şcoală antreprenorială

Paul Coman lansează un curs de antreprenoriat, într-un mod mai aparte pe piaţa românească. A optat pentru o promovare în etape care să stârnească interesul doritorilor. Paginile pe care s-a făcut promovarea au înregistrat sute de comentarii doar în tre-patru zile. Înseamnă că subiectul prezintă importanţă. Paul spune că durata cursului va fi de 6 luni calendaristice şi că la finalul acestuia fiecare cursant o să-şi poată avea construită o afacere de succes. Este o iniţiativă lăudabilă care vine să susţină antreprenoriatul.

Desigur, cei doi timişoreni preocupaţi de dezvoltare personală şi foarte vizibili pe net: Luca Dezmir şi Pera Novacovici l-au sprijinit în mod magistral pe Paul. Altfel spus, tripleta timişoreană s-a pus în funcţiune… Cinste lor !